Cum a pierdut agricultura din România peste 400 milioane euro în 2014

Cum a pierdut agricultura din România peste 400 milioane euro în 2014
Publicat: 23/12/2014, 18:53
Actualizat: 02/02/2019, 16:53

Ministrul a spus că aceste contracte au fost înlocuite cu altele, viabile din punct de vedere economic, dar care se vor plăti în 2015.

„Pe investiții au fost absorbite 1,3 miliarde de euro, iar pentru plăți directe către fermieri, 1,4 miliarde de euro. Puteam să avem un grad de absorbție chiar mai ridicat pe dezvoltare rurală, având în vedere că anul acesta au fost reziliate contracte de peste 400 de milioane de euro. Majoritatea contractelor pierdute au fost reziliate din lipsă de cofinanțare”, a afirmat Constantin.

Astfel, 22 de bănci au anulat creditele necesare cofinanțării pentru 149 de firme, deși le acordaseră inițial scrisori de confort.

„La momentul depunerii acestor contracte, fie că s-a întâmplat în 2010, 2011, 2012 sau 2013, firmele au trebuit să vină cu o scrisoare de confort de la bănci sau cu extras de cont. Băncile, inițial, au spus că sunt de acord să le acorde credite, dar între timp poate s-au schimbat indicatorii din societățile respective și n-au mai fost bancabile, fie au existat alte motive pentru care băncile au refuzat să le mai crediteze. Cert este că pentru proiecte de peste 400 de milioane de euro, acești beneficiari nu au avut bani pentru aportul financiar propriu și nu au găsit nici înțelegere la bănci”, a adăugat ministrul.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Îți CONFISCĂ pe loc CÂINELE. Este interzis prin lege în România. Amenda e imensă
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și...
×